Modul de viețuire creștină consacrat de tradiție este modul liturgic, iar mediul este Biserica, astfel încât creștinul ortodox este legat în mod obiectiv și social-obștesc de Biserica sa istorică, tradițională, iar în mod subiectiv și obiectiv de Biserica cerească, invizibilă și totuși contemplată și trăită integral în locașul sfânt al bisericii, conceput și realizat estetic, artistic și arhitectonic astfel încât să aibă senzația reală a prezenței divine și să o trăiască intens în conștiința sa duhovnicească.
În Ortodoxie, interioritatea nu se supun exteriorității, nici n-o exclude de sfera trăirii reale creștine, ci o integrează în actul unic al Liturghiei. În nici o altă experiență comună nu se efectuează o mai mare unitate de conștiință, ca în experiența bisericească liturgică.
Liturghia nu este un mijloc, ci un mod de viață care se întemeiază pe sine însuși: aceasta pune în evidență caracterul său teocentric. În Liturghie credinciosul își îndreaptă privirea la Dumnezeu, la strălucirea Lui, și nu asupră-și. În Liturghie omul află împărăția lui Dumnezeu, aceasta s-a apropiat, este chiar printre oameni, în mijlocul și în lăuntrul lor, iar ce mai rămâne i se va da la vreme potrivită, și din belșug. Căutânt Împărăția, omul ascultă de Domnul său și devine copilul Său, iar când o află se bucură ca ,,cel ce a găsit un mărgăritar de mare preț”, ca ,,cel ce a găsti o comoară”, iar bucuria lui este desăvârșită.
